Arhive etichetă: 0724805848

Societatile comerciale isi schimba denumirea

Societatile comerciale isi schimba denumirea

Infiintare societate, fisa postului, fisa de post, firma, mediator, mediere, obiect de activitate, act constitutiv, angajat, angajator
Infiintare societate, fisa postului, fisa de post, firma, mediator, mediere, obiect de activitate, act constitutiv, angajat, angajator

    Societatile comerciale vor fi obligate sa isi schimbe denumirea odata cu intrarea in vigoare a Codului de procedura civila La data de la 1 februarie 2013 va intra in vigoare atat Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010-privind Codul de procedura civila, cat si Codul de procedura civila, conform OUG nr. 44/2012.

   In conformitate cu prevederile art. 79, din Legea nr. 76/2012, in termen de 2 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, societatile inregistrate in Registrul Comertului care au in denumire sintagma sunt obligate a efectua demersurile necesare inlocuirii acestei sintagme din ,,societate comerciala”, cu termenul de ,,societate”.

    Pana la finalizarea acestor demersuri, societatea poate functiona cu denumirea inscrisa in Registrul Comertului la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

Infiintare societate, fisa postului, fisa de post, firma, mediator, mediere, obiect de activitate, act constitutiv, angajat, angajator, instructiuni proprii ssm, student
Infiintare societate, fisa postului, fisa de post, firma, mediator, mediere, obiect de activitate, act constitutiv, angajat, angajator, instructiuni proprii ssm, student

    Inregistrarea in Registrul Comertului a mentiunii privind modificarea actului constitutiv ca urmare a schimbarii denumirii societatii este scutitat de taxa de inregistrare. Conform prevederilor legale aceste societati comerciale trebuie sa se prezinte, incepand cu data de 1 februarie 2013, la oficiile Registrului Comertului in raza caruia isi au sediul, in vederera efectuarii demersurilor necesare inlocuirii din denumire sintagmei “societate comerciala” cu termenul “societate”, data limita pentru indeplinirea acestei obligatii legale fiind 1 februarie 2015.

Inregistrarea mentiunii privind modificarea actului constitutiv ca urmare a schimbarii denumirii societatii este scutita de taxa de inregistrare.

Actele necesare pentru infiintarea unei societati, sunt urmatoarele:

  • rezervarea denumirii  societatii pe care doriti s-o infiintati ;
  • act constitutiv (autentificat de avocat/notar)
  • cazierul fiscal al fiecaruia dintre asociati/administrator (i) ;
  • contract de inchiriere/subinchiriere, de asociere in participatiune, contract de leasing imobiliar, contract de comodat, de uz, usufruct/etc. ;
  • acordul asociatiei de proprietari sau locatari, in caz ca acesta se impune (este cazul in care doriti sa va constituiti sediul social sau punct de lucru la bloc/condominiu) ;
  • acordul vecinilor (riverani sau mai exact cei de pe verticala si orizontala cu spatiul dumneavoastra) in caz ca acesta se impune ;
  • copie carte de identitate ( C.I.) sau Pasaport asociati si administrator (i) ;
  • specimen de semnatura al administratorului /administratorilor firmei ;
  • declaratii pe proprie raspundere ca pot indeplini calitatea respectiva ale asociatului/asociatilor sau administratorului/administratorilor autentificate ;
  • imputernicire avocatiala ;
  • dovada depunerii capitalului social la o banca comerciala aleasa de catre dumneavoastra sau asociatii viitoarei societati (recipisa sau extras de cont din ziua respectiva).

Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist
Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist

   Pentru inregistrarea societatii dumneavoastra la Registrul Comertului, este necesar a se face dovada sediului social, fapt pentru care va trebui sa se faca dovada sediului firmei cu urmatoarele acte juridice :

  • contract de vanzare-cumparare, cu planul spatiului ;
  • contract de inchiriere/subinchiriere cu planul spatiului inchiriat, contract ce va fi inregistrat la organele fiscale locale ;
  • contract de comodat ;
  • certificat de mostenitor ;

In cazul in care sediul societatii, este situat intr-un imobil cu destinatia locuinta (bloc) este obligatorie obtinerea : – avizului asociatiei proprietarilor ; – avizul vecinilor, pe plan orizontal si vertical.

Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica
Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica

   Sunati pentru infiintarea unei societati, la consilier juridic – Sava Marius Claudiu, tel. mobil : 0724805848, sau e-mail : gimaris2003@yahoo.com , sava.marius@gmail.com

    Pentru constituirea viitoarei societati, va trebui sa parcurgem urmatoarele etape pentru a va inregistra in Registrul Comertului, dupa cum urmeaza :

  • determinarea obiectului de activitate pentru societate :este obligatorie stabilirea unui obiect de activitate principal, putand exista un numar nelimitat de obiecte de activitate secundare, pe care il stabiliti in prezenta specialistului nostru;
  • incadrarea activitatilor in categoriile cuprinse de codul CAENaspect in care va vom ajuta in elaborarea si inserarea acestora in actul constitutiv al societatii ;
  • societatea cu raspundere limitata (S.R.L.) – este acea forma de societate ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatii raspund numai in limita aportului lor; este cea mai utilizata forma de societate  ;
  • societatea pe actiuni (S.A.) – este forma de societate al carei capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Actionarii raspund numai in limita aportului lor ;
  • societatea in nume colectiv (S.N.C.) – este acea forma de societate in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor ;
  • societatea in comandita simpla (S.C.S.) este forma de societate in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor comanditati. Asociatii comanditari raspund numai pana la limita aportului lor;
  • societatea in comandita pe actiuni (S.C.A.) este forma de societate al carui capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; asociatii comanditari raspund numai pana la limita aportului lor.
  • actul constitutiv va contine elemente specifice fiecarei forme de organizare juridica aleasa pentru societatea in cauza ;
  • declaratii pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu au antecedente penale si ca indeplinesc conditiile legale pentru detinerea acestor calitati si se va semna de catre asociati si administrator ;
  • specimen de semnatura– se semneaza de catre adminstratorul societatii;
  • aportul in bani la capitalul social este obligatoriu la constituirea oricarei forme de societate ;
  • aporturile in numerar se depun la orice banca comerciala, intr-un cont special deschis pe numele societatii in curs de constituire ;
  • in cazul in care pentru desfasurarea unor activitati este necesara obtinerea unor autorizatii sau avize acestea se vor obtine ulterior inregistrarii societatii de la autoritatile competente.

 Stabilirea formei juridice a unei societatii, exista in urmatoarele variante :

  • Alegerea si rezervarea denumirii : – consilierul nostru juridic va verifica in acelasi timp la Registrul Comertului, trei variante de denumire, prin achitarea costul unei singure cereri, deci va trebuie sa detineti deja trei denumiri de societate;
  • Stabilirea sediului social al societatii : – este necesara incheierea unui contract  inchiriere/subinchiriere sau de comodat intre proprietarul imobilului si viitoarea societate, pentru sediu social ;
  • Incheierea actului constitutiv al societatii ;
  • Semnarea de declaratii/specimene de semnatura ale administratorului ;
  • Depunerea capitalului social pentru viitoarea societate ;
  • Inregistrarea societatii la Registrul Comertului din raza teritoriala a judetului unde doriti sa va constituiti societatea : – inregistrarea societatii se va face in cadrul Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul, in a carui raza se va afla sediul societatii dumneavoastra ;
  • Ridicarea de la Registrul Comertului a Certificatului de inregistrare a societatii ;
  • Avize si autorizatii de functionare.

Toate actele vor fi elaborate de consilieri juridici cu experienta, in acest domeniu de activitate, care va acorda consilierea necesara si va elabora pentru dumneavoastra toate documentele necesare parcurgerii tuturor etapelor de mai sus, astfel incat dumneavoastra sa nu pierdeti timp pretios si sa fiti in cel mai scurt timp, in posesia unei societatii cu personalitate juridica, pentru desfasurarea faptelor de comert.

De asemenea, dupa constituirea societatii dumneavoastra consilierii juridici va acorda consultanta pentru elaborarea tuturor actelor obligatorii pentru buna functionare a societatii infiintate, astfel incat sa fiti exonerati de orice raspundere contraventionala sau penala, dupa caz.      

Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica
Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica

    Sunati pentru infiintarea unei societati,  sau modificarea actelor necesare pe societate, la consilier juridic – Sava Marius Claudiu, tel. mobil : 0724805848, sau e-mail : gimaris2003@yahoo.com ,  sava.marius@gmail.com

Infiintare societate

Actele necesare pentru infiintarea unei societati, sunt urmatoarele:

  • rezervarea denumirii  societatii pe care doriti s-o infiintati ;
  • act constitutiv (autentificat de avocat/notar)
  • cazierul fiscal al fiecaruia dintre asociati/administrator (i) ;
  • contract de inchiriere/subinchiriere, de asociere in participatiune, contract de leasing imobiliar, contract de comodat, de uz, usufruct/etc. ;
  • acordul asociatiei de proprietari sau locatari, in caz ca acesta se impune (este cazul in care doriti sa va constituiti sediul social sau punct de lucru la bloc/condominiu) ;
  • acordul vecinilor (riverani sau mai exact cei de pe verticala si orizontala cu spatiul dumneavoastra) in caz ca acesta se impune ;
  • copie carte de identitate ( C.I.) sau Pasaport asociati si administrator (i) ;
  • specimen de semnatura al administratorului /administratorilor firmei ;
  • declaratii pe proprie raspundere ca pot indeplini calitatea respectiva ale asociatului / asociatilor sau administratorului/administratorilor autentificate ;
  • imputernicire avocatiala ;
  • dovada depunerii capitalului social la o banca comerciala aleasa de catre dumneavoastra sau asociatii viitoarei societati (recipisa sau extras de cont din ziua respectiva).

Infiintare societate, fisa postului, fisa de post, firma, mediator, mediere, obiect de activitate, act constitutiv, angajat, angajator
Infiintare societate, fisa postului, fisa de post, firma, mediator, mediere, obiect de activitate, act constitutiv, angajat, angajator

  Pentru inregistrarea societatii dumneavoastra la Registrul Comertului, este necesar a se face dovada sediului social, fapt pentru care va trebui sa se faca dovada sediului firmei cu urmatoarele acte juridice :

  • contract de vanzare-cumparare, cu planul spatiului ;
  • contract de inchiriere/subinchiriere cu planul spatiului inchiriat, contract ce va fi inregistrat la organele fiscale locale ;
  • contract de comodat ;
  • certificat de mostenitor ;

    Infiintare societate, fisa postului, fisa de post, firma, mediator, mediere, obiect de activitate, act constitutiv, angajat, angajator
    Infiintare societate, fisa postului, fisa de post, firma, mediator, mediere, obiect de activitate, act constitutiv, angajat, angajator

    In cazul in care sediul societatii, este situat intr-un imobil cu destinatia locuinta (bloc) este obligatorie obtinerea : – avizului asociatiei proprietarilor ; – avizul vecinilor, pe plan orizontal si vertical.

Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica
Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica

   Sunati pentru infiintarea unei societati, la consilier juridic – Sava Marius Claudiu, tel. mobil : 0724805848, sau e-mail : gimaris2003@yahoo.com , sava.marius@gmail.com

Pentru constituirea viitoarei societati, va trebui sa parcurgem urmatoarele etape pentru a va inregistra in Registrul Comertului, dupa cum urmeaza :

  • determinarea obiectului de activitate pentru societate : – este obligatorie stabilirea unui obiect de activitate principal, putand exista un numar nelimitat de obiecte de activitate secundare, pe care il stabiliti in prezenta specialistului nostru  ;
  • incadrarea activitatilor in categoriile cuprinse de codul CAEN – aspect in care va vom ajuta in elaborarea si inserarea acestora in actul constitutiv al societatii ;
  • societatea cu raspundere limitata (S.R.L.) – este acea forma de societate ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatii raspund numai in limita aportului lor; este cea mai utilizata forma de societate  ;
  • societatea pe actiuni (S.A.) – este forma de societate al carei capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Actionarii raspund numai in limita aportului lor ;
  • societatea in nume colectiv (S.N.C.) – este acea forma de societate in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor ;
  • societatea in comandita simpla (S.C.S.) – este forma de societate in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor comanditati. Asociatii comanditari raspund numai pana la limita aportului lor;
  • societatea in comandita pe actiuni (S.C.A.) – este forma de societate al carui capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati; asociatii comanditari raspund numai pana la limita aportului lor.
  • actul constitutiv va contine elemente specifice fiecarei forme de organizare juridica aleasa pentru societatea in cauza ;
  • declaratii pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu au antecedente penale si ca indeplinesc conditiile legale pentru detinerea acestor calitati si se va semna de catre asociati si administrator ;
  • specimen de semnatura– se semneaza de catre adminstratorul societatii;
  • aportul in bani la capitalul social este obligatoriu la constituirea oricarei forme de societate ;
  • aporturile in numerar se depun la orice banca comerciala, intr-un cont special deschis pe numele societatii in curs de constituire ;
  • in cazul in care pentru desfasurarea unor activitati este necesara obtinerea unor autorizatii sau avize acestea se vor obtine ulterior inregistrarii societatii de la autoritatile competente.

Stabilirea formei juridice a unei societatii, exista in urmatoarele variante :

Alegerea si rezervarea denumirii : – consilierul nostru juridic va verifica in acelasi timp la Registrul Comertului, trei variante de denumire, prin achitarea costul unei singure cereri, deci va trebuie sa detineti deja trei denumiri de societate;

Stabilirea sediului social al societatii : – este necesara incheierea unui contract  inchiriere/subinchiriere sau de comodat intre proprietarul imobilului si viitoarea societate, pentru sediu social ;

Incheierea actului constitutiv al societatii ;

Semnarea de declaratii/specimene de semnatura ale administratorului ;

Depunerea capitalului social pentru viitoarea societate ;
Inregistrarea societatii la Registrul Comertului din raza teritoriala a judetului unde doriti sa va constituiti societatea : – inregistrarea societatii se va face in cadrul Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul, in a carui raza se va afla sediul societatii dumneavoastra ;
Ridicarea de la Registrul Comertului a Certificatului de inregistrare a societatii ;
Avize si autorizatii de functionare.

Toate actele vor fi elaborate de consilieri juridici cu experienta, in acest domeniu de activitate, care va acorda consilierea necesara si va elabora pentru dumneavoastra toate documentele necesare parcurgerii tuturor etapelor de mai sus, astfel incat dumneavoastra sa nu pierdeti timp pretios si sa fiti in cel mai scurt timp, in posesia unei societatii cu personalitate juridica, pentru desfasurarea faptelor de comert.

De asemenea, dupa constituirea societatii dumneavoastra consilierii juridici va acorda consultanta pentru elaborarea tuturor actelor obligatorii pentru buna functionare a societatii infiintate, astfel incat sa fiti exonerati de orice raspundere contraventionala sau penala, dupa caz.       

Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica
Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica

   Sunati pentru infiintarea unei societati, la consilier juridic – Sava Marius Claudiu, tel. mobil : 0724805848, sau e-mail : gimaris2003@yahoo.com ,  sava.marius@gmail.com

Consultanta resurse umane

Consultanta resurse umane

Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica
Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica

   Societatea noastra va poate oferi consultanta de specialitate in domeniul resurselor umane prin consilier juridic, privind elaborarea urmatoarelor documente :

   1.    Procedura de evaluare a performantelor profesionale a salariatilor ;

  2.   Fisa evaluare performante profesionale pentru diferite categorii profesionale ;

  3.   Decia de evaluare la nivelul angajatorului si raport de evaluare  ;

  4.   Fisa calificativelor utilizate in procedura de evaluare profesionala a salariatilor ;

 5.   Contestatie privind rezultatul evaluarii profesionale anuale ;

 6.  Convocarea angajatului pentru solutionarea contestarii evaluarii profesionale ;

7.   Decizia de constituire a comisiei de solutionare a contestatiei, la nivelul angajatorilor ;

8.  Nota explicativa scrisa,  utilizata de catre angajator in cadrul procesului de solutionare a contestatiei  ;

9. Procesul-verbal privind solutionarea contestatiei evaluarii performantelor profesionale a salariatilor ;

10. Decizie privind solutionarea contestatiei rezultatului evaluarii performantelor profesionale a salariatilor ;

11.  Registrul special privind evidenta evaluarii performantelor profesionale a salariatilor ;

   Societatea noastra poate elabora prin specialistul nostru consilier juridic, toate documentele ce vor fi elaborate in domeniul resurselor umane, acestea putand fi personalizate, dupa optiunea fiecarui angajator (sigla/formular ISO/marcaje sau imagini pe pagina/etc.).

director, manager, economist, contabil, secretara, casier, operator pc, specialist it, inspector resurse umane, fisa postului, regulament intern
director, manager, economist, contabil, secretara, casier, operator pc, specialist it, inspector resurse umane, fisa postului, regulament intern

  Evaluarea performantelor salariatilor reprezinta procesul prin care se urmareste gradul de indeplinire a obiectivelor si sarcinilor. Performanta este nivelul optim de indeplinire a sarcinilor si obiectivelor, in cadrul angajatorului.

    Incepand din Mai 2011, evaluarea salariatilor este obligatorie. Aceasta ar trebui facuta periodic, de preferat la inceputul anului pentru activitatea din anul precedent, de catre fiecare angajator, indiferent de numarul angajatilor.

    Societatea noastra va poate oferi consultanta de specialitate in domeniul resurselor umane privind elaborarea urmatoarelor documente :

    • Planul de management in afaceri ;
    • Regulament intern, conform Codului muncii republicat ;
    • Regulament de Organizare si functionare pentru orice tip de angajator (S.R.L., S.A., etc.) ;
    • Elaborarea oricarei fise de post, din cadrul angajatorului ;

Contract colectiv de munca la nivelul fiecarui angajator ;

  • Decizii interne in domeniul resurselor umane ;
  • Dezicii interne in domeniul securitatii si sanatatii in munca ;
  • Decizii interne in domeniul situatiilor de urgenta/apararii impotriva incendiilor ;
  • Decizii interne in domeniul mediului/protectiei civile ;
  • Decizii interne pentru sefii de birou/sefii de servicii si directii ;
  • Decizii interne in domeniul productiei/gestionarilor/etc.
  • Alte decizii interne privind activitatea de management intern a angajatorului.
director, manager, economist, contabil, secretara, casier, operator pc, specialist it, inspector resurse umane, fisa postului, regulament intern
director, manager, economist, contabil, secretara, casier, operator pc, specialist it, inspector resurse umane, fisa postului, regulament intern

   Evaluarea anuala a salariatilor/angajatilor, de catre angajator se face potrivit prevederilor art. 40, alin. 1, lit. f, din Codul muncii republicat, se stipuleaza ca : Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi :  ,,sa stabileasca obiectivele de performantă individuala, precum si criteriile de evaluare a realizarii acestora”.

    Potrivit dispozitiilor alin. 63,  alin. 2, din Codul muncii republicat, concedierea salariatului pentru motivul prevazut la art. 61, lit. d, poate fi dispusa numai dupa evaluarea prealabila a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau, in lipsa acestuia, prin regulamentul intern.

    In acest caz, legiuitorul stabileste conditia efectuarii evaluarii prealabile in cazul concedierii salariatului pentru necorespundere profesionala.

 Potrivit prevederilor art. 69, alin. 3, din Codul muncii republicat, se stipuleaza ca : Criteriile prevăzute la alin. 2, lit. d, se aplică pentru departajarea salariaţilor după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă (,,in perioada în care au loc consultari, potrivit alin. 1, din art. 69, din Codul muncii republicat,pentru a permite sindicatului sau reprezentanţilor salariatilor să formuleze propuneri in timp util, angajatorul are obligatia sa le furnizeze toate informaţiile relevante si sa le notifice, in scris, următoarele : d) criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere) ;

director, manager, economist, contabil, secretara, casier, operator pc, specialist it, inspector resurse umane, fisa postului, regulament intern
director, manager, economist, contabil, secretara, casier, operator pc, specialist it, inspector resurse umane, fisa postului, regulament intern

  Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale salariatilor, au ca scop aprecierea obiectiva a activitatii personalului, prin compararea gradului de indeplinire a obiectivelor şi criteriilor de evaluare stabilite pentru perioada respectiva cu rezultatele obţinute in mod efectiv, aceasta efectuandu-se in concordanta cu cerintele postului, calitatile angajatului si rezultatele muncii acestuia la un moment dat.

Evaluarea performantelor profesionale ale fiecarui angajat, se realizeaza pentru:

– exprimarea şi cuantificarea corecta a indicatorilor  de performanta ;

– determinarea obiectivelor şi modalitatilor de perfectionare profesionala a salariatilor  si de creştere a performantelor lor ;

–  stabilirea abaterilor fata de indicatorii aprobati si efectuarea corectiilor necesare ;

– micsorarea riscurilor provocate de mentinerea sau promovarea unor persoane incompetente sau nepotrivite pentru postul respectiv.

Scopul evaluarii performantelor profesionale ale fiecarui angajat, consta in :

  • evaluarea aptitudinilor, calitatiilor psihologice legate de activitatea profesionala a angajatului la fiecare loc de munca ;
  • evaluarea calitatii activitatii profesionale a lucratorului ;
  • evaluarea competentelor şi cunostintelor profesionale dobandite de salariat.

Evaluarea performanţelor profesionale ale fiecarui angajat, se efectueaza personalului angajat cu contract individual de muncă. Evaluarea performanţelor profesionale se poate efectua pentru angajatii care au desfăşurat activitate cel putin 6 luni in cursul perioadei evaluate.

Procedura de evaluare se aplica fiecarui salariat, in raport cu cerintele specific/concrete ale postului mentionat in contractul individual de munca.

Sunt exceptate de la evaluarea anuala, urmatoarele categorii de salariati:

  • persoanele angajate care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni, fiind in concediu medical sau in concediu fara plata, acordat potrivit legii, pentru care evaluarea se va face dupa o perioada cuprinsa intre  6 si 12 luni, de la reluarea activitatii ;
  • persoanele angajate al caror contract individual de munca este suspendat, in conditiile legii, pentru care evaluarea se face la expirarea unei perioade de cel putin 6 luni de la reluarea activitatii ;

Activitatea profesionala ale fiecarui angajat, se apreciază anual, prin evaluarea performantelor profesionale, dupa criterii foarte bine stabilite, analizandu-se performantele profesionale din anul anterior.

Evaluatorul este persoana din cadrul societatii sau institutiei publice, cu atribuţii de conducere a compartimentului in cadrul caruia işi desfasoara activitatea angajatul evaluat sau, după caz, care coordoneaza activitatea respectivului angajat (conducator loc de munca/sef formative/inspector resurse umane/etc.).

De regula, pentru institutiile publice (personal contractual bugetar si functionarii publici), sunt reglementate strict in regulamentele proprii sau legi speciale (ordine ale ministrilor, hotarari de guvern, legi, etc.).

Calitatea de evaluator in evaluarea performanţelor profesionale ale fiecarui angajat, o poate avea :

  • persoana aflata în functia de conducere care coordoneaza compartimentul in cadrul caruia îşi desfasoara activitatea salariatul aflat într-o functie de conducere, sau care coordoneaza/supravegheaza activitatea lucratorului ;
  • persoana aflata în functia de conducere ierarhic superioara, potrivit structurii organizatorice a societatii sau institutiei publice, pentru salariatul aflat intr-o functie de conducere ;
  • persoana aflata intr-o functie de conducere in cadrul societatii sau institutiei publice, care coordoneaza domeniul de activitate al lucratorului/salariatului ;
  • persoana aflata în functia de conducere ierarhic superioara (director/sef compartiment/ sef serviciu/sef birou/etc.) se poate efectua si de catre administratorul societatii cu responsabilitatii in decizie, conform statutului societatilor comerciale (in domeniul privat), mandat acordat de catre AGA, sau in cazul sau institutiei publice, sunt reglementate clar persoanele care sunt in masura sa evalueze personalul bugetar.

Procedura de evaluare profesionala in Romania, se efectueaza respectand urmatoarele etape :

Fisa elaborata de către evaluator, se concepe mai intai, de catre specialist in domeniu.

In aceasta etapa, persoanele care au calitatea de evaluatori in cadrul angajatorilor, stabilesc gradul de indeplinire a obiectivelor, prin raportare la atributiile stabilite prin fisa postului si stabilesc calificativul final de evaluare a performantelor profesionale individuale ale salariatilor.

Se va consemna, dupa caz, rezultatele deosebite ale salariatului, dificultatile obiective intampinate de acesta in perioada evaluata si orice alte observatii pe care le considera relevante angajatorul.

Angajatorul prin specialist in domeniu, va stabili obiectivele si criteriile specifice de evaluare pentru urmatoarea perioada de evaluare a salariatului cat si eventualele necesitati de formare profesionala pentru anul urmator perioadei evaluate, asa cum se precizeaza in Codul muncii republicat si legea dialogului social.

 Interviul – reprezinta un schimb de informatii care are loc intre evaluator si persoana evaluata, in cadrul caruia  se aduc la cunostinta persoanei evaluate notarile şi consemnarile facute de evaluator in fisa de evaluare, dupa care se semneaza si se dateaza fisa de evaluare de catre evaluator si de catre persoana evaluata.

In cazul in care intre persoana evaluata si evaluator exista diferente de opinie asupra notarilor şi consemnarilor facute, in fisa de evaluare se va consemna punctul de vedere al persoanei evaluate, evaluatorul putand sa modifice caracteristicile de evaluare din fisa, la urmatoarea evaluare.

Consemnarea fisei de evaluare – pentru stabilirea calificativului, evaluatorul va proceda la notarea obiectivelor si criteriilor de evaluare, prin acordarea fiecarui obiectiv si criteriu a unei note stabilite sau procentaj, procedure interne care trebuiesc aprobate de catre conducerea societatii, sau ordonatorul de credite (ordonatorul principal de credite, in cazul instiututiilor publice subordonate acestuia).

Pentru a obtine nota finala a evaluatorului, sau media procentajului stabilite in criteriile de evaluare aprobate la nivelul angajatorului, se face media aritmetica a notelor sau procentelor obtinute ca urmare a aprecierii obiectivelor si criteriilor stabilite si aprobate, iar rezultatul din calculul obtinut pentru fiecare obiectiv sau criteriu, dupa caz, se comunica angajatului.

Fisele de post intocmite prin specialistul nostru, se elaboreaza in conformitate cu clasificatia ocupatiilor din Romania si tinand cont de specificul locului de munca. mediul de munca, mijloacele de munca si alte sarcini trasate de catre conducerea angajatorului, ce vor fi date sub rezerva legalitatii, conform :

  • Ordinului M.M.F.P.S. nr. 177/2012, respectiv Ordinul I.N.S. nr. 81/2012 de modificare a COR, publicate in Monitorul Oficial nr. 128 din 22/02/2012;
  • ANEXA la Ordinul M.M.F.P.S. nr. 1.832/2011 privind aprobarea COR – nivel de ocupatie (sase caractere), publicata in Monitorul Oficial nr. 561 din 08/08/2011.

    Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
    Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica
Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica

    Sunati pentru consultanta in resurse umane, pentru societatea/firma dumneavoastra, la consilier juridic  Sava Marius Claudiu, tel. mobil  :  0724805848

e-mail : gimaris2003@yahoo.com  ,   

                        sava.marius@gmail.com

Consultanta constructii

Consultanta in domeniul constructiilor

–    Aveti vreu litigiu cu constructorul persoana juridica, care nu si-a respectat obligatiile contractuale sau proiectele tehnice asumate fata de dumneavoastra printr-un contract/conventie, pentru care dumneavoastra ati platit ?!

–   Aveti vreun litigiu cu constructorul, fiind dezvoltator imobiliar care nu si-a respectat contractul de executie, proiectele, avizele si acordurile emise de autoritati, desi dumneavoastra ati platit  ?!

– Nu cunoasteti daca constructorul, v-a respectat toate drepturile dumneavoastra, la finalizarea executarii constructiei pentru care ati platit ?!

–  Nu cunoasteti daca constructorul este autorizat sa va execute atat inainte sau in timpul executiilor constructiilor, pentru care dumneavoastra ati platit, sau veti plati  ?!

–   Nu aveti vreo ideie daca constructorul pentru care i-ati platit, v-a obtinut toate documentele tehnice legale, in vederea autorizarii executiilor lucrarilor de constructii si instalatii ?!

–  Nu stiti cum sa procedati dupa ce constructorul mai are putin si va finalizeaza imobilul pentru care ati platit ?!

– Aveti deja vreun litigiu sau dubiu asupra executantului/constructorului, cu privire la executia constructiei dumneavoastra pentru care ati platit sau pentru care doriti sa platiti ?!

– Nu stiti cum sa procedati inainte de a apela la un constructor, pentru ridicarea unui imobil, indiferent pentru destinatie de utilizare a acestuia (hala industriala de productie, depozit, locuinta familiala, spatiu comercial, etc.)  ?!

– Nu stiti cum sa elaborati intre societatea dumneavoastra si constructor, un contract de prestari servicii care sa va exonereze de raspundere si sa aveti dreptul de a trage la raspundere executantul, atat pe perioada executarii constructiilor, cat si la finalizarea si garantia acordata imobilului pentru care ati platit  sau veti achita restul de plata ?!

– Nu cunoasteti care sunt actele normative, normativele si procedura elaborarii documentatiei tehnice, in domeniul constructiilor, care va da dreptul sa-l trageti la raspundere juridica pe executant/constructor, sau sa treceti dumneavoastra la etapa executarii unei constructii, pe proprietatea dumneavoastra  ?!

Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica
Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica

  Sunati pentru consultanta si reprezentare juridica in domeniul constructiilor, pentru firma dumneavoastra, la consilier juridic  Sava Marius Claudiu, tel. mobil  :  0724805848

    e-mail : gimaris2003@yahoo.com  , sava.marius@gmail.com

Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post

   ATENTIE  !!!  –  Nu treceti cu usurinta peste toate aceste aspecte foarte importante de mai sus mentionate si nu va lasati intimidati sau manipulati de tot ce vi se ofera ca si prezentare, inainte de a plati.

Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post

 ATENTIE !!! – Inainte de a da constructorului banutii dumneavoastra, pe executia unei constructii, consiliati-va cu un consilier juridic cu experienta in domeniul constructiilor si prezentati toate documentele tehnice, intrucat puteti fi usor inselati de catre unii ,,asa zisi executanti/constructori”.  

Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post

    ATENTIE  !!!  – Deja internetul este plin cu astfel de cazuri, iar instantele de judecata sunt foarte aglomerate cu astfel de litigii cu constructorii/dezvoltatorii imobiliari, care nu au respectat legea in acest domeniu al constructiilor.

Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post

  ATENTIE  !!!  – Inainte de a plati unii constructori, apelati pentru consultanta de specialitate la societati de proiectare in domeniul executarii constructiilor, care detin arhitecti si specialisti in domeniu (- verificatori de proiecte, – diriginti de santier specializati in diferite domenii de activitate in constructii si instalatii, – ingineri in structura, – ingineri electricieni, – ingineri in domeniul constructiilor tehnico-edilitare, etc.).

Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post

    Deja daca veti sari peste aceste etape de mai sus, veti ajunge cu siguranta la alt specialist si anume la un consilier juridic,  care sa va ajute sa treceti peste aceste necazuri in domeniul constructiilor, toate datorate credibilitatii dumneavoastra  acordata acestor executanti/constructori, care nu va informaza in mod corect.

    De aceea trebuie in mod prealabil sa apelati, in mod legal la o societate de specialitate in domeniul constructiilor. 

Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post

     Cu o astfel de procedura prealabila simpla si foarte eficienta, puteti sa obtineti pentru dumneavoastra de la consilierul juridic urmatoarele :

– evita anumite litigii cu executantul/constructorul, care pot fi enorm de costisitoare pentru dumneavoastra ;

–  asistenta la negocierea si elaborarea contractelor de executie de lucrari de constructii si ulterior verificarea proiectelor tehnice, caietelor de sarcini, breviarelor de calcul, instructiuni de lucru,detalii de executie,  in conformitate cu prevederile legale in vigoare ;

–  asistenta si consiliere juridica privind elaborarea proiectelor tehnologice si de organizare de santier, etc. pentru antreprenor, toate in conformitate cu dispozitiile legii in vigoare ;

– asistenta si consiliere juridica privind verificarea si avizarea proiectului de organizare de santier (inclusiv a programului de asigurare a protectiei, sigurantei si securitatii muncii in santier si a programului de asigurare a protectiei mediului in santier) si proiectul tehnologiilor de executie principale, elaborate de antreprenorul general inainte de inceperea lucrarilor, toate in conformitate cu dispozitiile legii in vigoare;

–  evita de a da sume de bani constructorului, care nu-si va respecta obligatiile contractuale, datorita lipsei de garantii acordate din partea acestuia, sau lipsei unui contract intre parti (beneficiar si executant)  ;

–  o constructie de foarte buna calitate si cu economie financiara la materialele care se pun in opera la constructia dumneavoastra, intrucat acestea pot fi luate la preturi costisitoare de la alti furnizori de materiale;

– evita sa puneti in opera instalatii/materiale de constructie, care nu au declaratiile de conformitate /agremente tehnice/etc. ;

–  evita foarte mult stress cu ocazia litigiului ivit, datorita lipsei dumneavoastra de experienta in domeniu  ;

–  evita economie de timp in executia constructiei sau stingerea litigiului;

Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post

  –  depista falsi constructori, care nu au in obiectul de activitate astfel de prestari servicii, sau personal calificat in domeniul constructiilor autorizati (diriginte de santier, responsabil tehnic cu executia, responsabil tehnic cu calitatea, etc. ) ;

  –  depista anumite documente tehnice care nu v-au fost elaborate de constructori, daca si-au luat aceasta obligatie ;

  –  evitarea unor sanctiuni contraventionale, din partea autoritatilor din domeniu, daca constructorul nu va consiliat in obtinerea tuturor documentelor legale (CU, AC, avize/acorduri, etc.) ;

  –  evitarea unor reclamatii ale vecinilor/etc., in care autoritatile pe langa sanctiunile aplicate, poate sa propuna si organelor de cercetare penala si intocmirea unui dosar penal, pentru nerespectarea legii in domeniul constructiilor ;

– acordarea de garantii prin contractul de executie la imobilul dumneavoastra, indiferent pentru destinatie de utilizare a acestuia (hala industriala de productie, depozit, locuinta familiala, spatiu comercial, etc.) ;

– obtinerea tuturor documentelor legale din partea constructorului la finalizareqa constructiei (cartea tehnica a cosntructiei) cat si efectuarea receptiei la terminarea lucrarilor si receptia finala ce va fi efectuata dupa expirarea termenului de garantie pe care vi l-a acordat executantul/constructorul ;

Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post

  –  consilierul juridic, ca specialist si evaluator cu experienta in domeniul securitatii si sanatatii in munca, sa va consilieze in mod correct daca managerul de proiect/seful de santier/constructorul va respecta toate cerintele obligatorii minime de securitate şi sănătate în muncă pentru şantierele temporare sau mobile, conform H.G. nr. 300/02.03.2006-privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau mobile ;

  – asistenta si consiliere juridica privind urmarirea intocmirii si tinerii la zi pe santier de catre antreprenorul general si de catre ceilalti antreprenori a  documentelorr : – jurnalul zilnic de santier ; -condica de betoane, intocmita conform reglementarilor in vigoare ; -procesul-verbal de preluare a amplasamentului, procesele-verbale de lucrari ascunse, procesele-verbale de constatare a calitatii lucrarilor pe parcurs si in fazele determinante impreuna cu reprezentantii legali ai Inspectiei de Stat in Constructii ; – certificatele de calitate pentru materialele si echipamentele puse in opera ; – procesele-verbale de testare a instalatiilor inainte de punerea lor in opera, cat si punerea lor in functiune ;

Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post

  – schimbarea solutiilor tehnice ale executiilor de lucrari, sa se faca cu aprobarea dumneavoastra si in deplina legalitate, pentru a nu avea probleme ulterior cu constructia sau cu vecinii dumneavoastra.

Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post
Consultanta constructii, consilier juridic, jurist, mediator, mediere, litigiu, dezvoltator imobiliar, 0724805848, fisa postului, fisa de post

     Sunati pentru consultanta si reprezentare juridica in domeniul constructiilor, pentru firma dumneavoastra, la consilier juridic  Sava Marius Claudiu, tel. mobil  :  0724805848

Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica
Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica

 e-mail : gimaris2003@yahoo.com  , sava.marius@gmail.com 

Infiintare asociatie/fundatie

Infiintare asociatie/fundatie ONG

Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist
Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist

     Daca v-ati propus sa infiintati o asociatie sau fundatie non profit, va dam cu usurinta o mana de ajutor, sens in care ne vom ocupa de constituirea acestora prin consiliere si intocmirea docuementatiei.

     Asociatiile si fundatiile se infiinteaza in baza O.G. nr. 26/2000 (actualizata pana la 29.07.2012) – privind asociatiile si fundatiile.

    Pentru infiintarea unei asociatii si fundatii, va vom elabora urmatoarele documente :

     1.   Actul constitutiv si statutul asociatiei si fundatiei ;

  2. Obtinerea dovezii disponibilitatii denumirii, asociatiei sau fundatiei, obtinuta de la Ministerul Justitiei ;

    3.  Pentru constituirea asociatiei sau fundatiei, va trebui sa ne faceti dovada sediului social, document ce va fi dovedit si inaintat de catre dumneavoastra prin contractul de vanzare-cumparare/contractul de inchiriere/contractul de comodat, pe spatiul locativ pus la dispozitie pentru functionarea asociatiei/fundatiei  ;

4.   Dovada existentei unui patrimoniu al asociatiei sau fundatiei. Minimul de patrimoniu trebuie sa fie cel prevazut de O.G. nr. 26/2000 (actualizata pana la 29.07.2012) – privind asociatiile si fundatiile ;

5.  Cazierul fiscal ;

6.  Documentele elaborate pentru adresarea catre Judeactoria din raza teritoriala unde se afla sediul asocietiei/fundatiei ;

7.  Taxele platite Directia Finantelor Publice Locale, pe raza careia se afla Judecatoria, unde se infiinteaza asociatia sau fundatia ;

 CE  ACTE  AVETI  NEVOIE  PENTRU  INFIINTAREA ASOCIATIEI/FUNDATIEI :

Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist
Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist

   Pentru acest lucru, va informam ce este necesar pentru a infiinta asociatia/fundatia dumneavoastra :

 – copie dupa actul de identitate al membrului fondator (cei care infiinteaza asociatia/fundatia);

 – copie dupa actul de proprietate al spatiului in vederea stabilirii sediului social al asociatiei/fundatiei ;  

    Dosarul va mai fi completat de juristii nostri, cu urmatoarele documente :

 –  actul constitutiv si statutul asociatiei sau fundatiei care va fi elaborat de noi, cu toate datele necesare ;

 –  contractul de vanzare cumparare/contract de inchiriere sau de comodat, pentru desfasurarea activitatii ca sediu social al asociatiei sau fundatiei ;

–  adeverinta de la Asociatia de Proprietari, elaborat de catre noi, urmand ca dupa aceea sa va deplasati la Asociatie ;

–  specimenul de semnatura al viitorului presedinte al asociatiei sau fundatiei ;

Dupa ce dosarul intocmit va fi finalizat de catre juristii nostri, acesta va fi depus la Judecatoria din raza teritoriala in care isi are sediul social asociatia sau fundatia.

    Ce trebuie sa cunoasteti despre sediul social al noii asociatii sau fundatii, pe care doriti s-o infiintati

Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist
Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist

      Asa cum am mai mentionat pentru constituirea unei asociatii sau fundatii, veti avea nevoie de urmatoarele documente  :

  • copie dupa B.I./C.I., pentru viitorii membrii fondatori  ;
  • copie dupa contractul de spatiu al locatiei (sau contractul de inchiriere sau de comodat), in care urmeaza sa fie sediul social al asociatiei sau fundatiei (cu datele de identificare ale proprietarilor) ;
  • rezervarea de denumire a asociatiei sau fundatiei, de la Ministerul Justietiei ;
  • actul constitutiv si statutul asociatiei sau fundatiei, elaborat de juristii nostri ;
  • specimenul de semnatura si semnatura membrilor fondatori in fata notarul public ;
  • dovada depunerii capitalului social asociatiei sau fundatiei (la o banca comerciala se va face un dosar separat cu cerere, copie dupa rezervarea de denumire, de la Ministerul Justitiei, dupa actul constitutiv si statutul asociatiei sau fundatiei ) ;
  • acordul presedintelui asociatiei de proprietari/locatari (pentru sediul asociatiei sau fundatiei), cat si pentru punctul de lucru unde doriti sa-l declarati, daca locatiile vor fi separate si daca este cazul ;
  • cerere de infiintare a asociatiei sau fundatiei.

Asociatiile sau Fundatiile au ca scop desfasurarea de activitati fara scop lucrativ.

Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist
Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist

  Organizatiile nonprofit pot desfasura si activitati economice, iar ratiunea desfasurarii acestora derivand din necesitatea obtinerii unor venituri suplimentare care sunt necesare realizarii scopului infiintarii acestor organizatii.  In situatia in care o organizatie nonprofit realizeaza, atat activitati cu scop nelucrativ, cat si activitati economice, ea este obligata sa contabilizeze cele doua tipuri de activitati in evidente contabile proprii.

  Sediul materiei este dat de Ordonanta Guvernului nr. 26/2000, cu completarile si modificarile ulterioare, care trateaza despre persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial.

Organizarea si tinerea contabilitatii de catre asociatii si fundatii  – Persoanele fizice si persoanele juridice care urmaresc desfasurarea unor activitati de interes general sau in interesul unor colectivitati ori, dupa caz, in interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociatii ori fundatii.

Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist
Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist

   Asociatiile si Fundatiile sunt persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial.

    Asociatia – este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei intelegeri, pun in comun si fara drept de restituire contributia materiala, cunostintele sau aportul lor in munca pentru realizarea unor activitati in interes general, al unor colectivitati sau, dupa caz, in interesul lor personal nepatrimonial.

    Fundatia – este subiectul de drept infiintat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic intre vii ori pentru cauza de moarte, constituie un patrimoniu afectat, in mod permanent si irevocabil, realizarii unui scop de interes general sau, dupa caz, al unor colectivitati.

Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist
Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, consilier juridic, jurist

  Din punct de vedere juridic, in Romania, organizatiile neguvernamentale pot exista sub trei forme : asociatie, fundatie sau ca federatie de asociatii sau fundatii. Practic, efectul exercitarii dreptului constitutional la libera asociere, raportat la obiectul acestui articol, este crearea uneia dintre cele trei forme ale conceptului intitulat succint O.N.G.

    Asociatia – este conventia prin care mai multe persoane pun in comun, in mod permanent, contributia lor materiala, cunostintele si activitatea lor, pentru realizarea unui scop care nu urmareste foloase pecuniare sau patrimoniale.

Conform Ordonantei Guvernuluiu nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, asociatia reprezinta acel subiect de drept constituit de cel putin trei persoane care, pe baza unei intelegeri, pun in comun si fara drept de restituire contributia materiala, cunostintele sau aportul lor in munca pentru realizarea unor activitati in interes general, al unor colectivitati sau, dupa caz, in interesul lor personal nepatrimonial.

Fundatia – constituie actul intre vii sau pentru cauza de moarte prin care o persoana fizica sau juridica constituie un patrimoniu distinct si autonom de patrimoniul sau propriu si il destineaza, in genere, in mod permanent realizarii unui scop ideal, de interes obstesc. Activul patrimonial initial al fundatiei trebuie sa includa bunuri in natura sau in numerar, a caror valoare totala sa fie de cel putin 100 de ori salariul minim brut pe economie, la data constituirii fundatiei.

Spre deosebire de cazul societatilor comerciale, organizatiile neguvernamentale obtin cea mai mare parte a veniturilor prin donatii sponsorizari, sau finantari nerambursabile si mai rar prin activitati economice cu caracter profitabil.   Prin caracter nepatrimonial nu trebuie inteles, insa, ca organizatia, sub oricare dintre cele trei forme reglementate de lege, nu poate avea un patrimoniu propriu, acest lucru fiind esential insasi pentru constituirea organizatiei, ci inseamna ca organizatia va fi si titularul unui drept personal nepatrimonial, dar fara continut economic.

De asemenea, ,,fara scop lucrativ” nu va fi interpretat in sensul ca organizatia nu va putea derula activitati orientate catre obtinerea de profit, in conditiile in care veniturile dobandite de organizatie prin desfasurarea activitatilor cu scop lucrativ vor fi reinvestite si utilizate in vederea obtinerii scopului generic declarat al acesteia.

Infiintarea asociatiilor si fundatiilor nonprofit dupa scopul acestora.  Scopul infiintarii asociatiei, asa cum acesta este reglementat prin O.G. nr. 26/2000, este conditionat, din punct de vedere juridic dar si din punct de vedere practic, de scopul declarat si de obiectivele propuse de catre asociati, scop si obiective care, ulterior, vor guverna intreaga activitate si existenta a asociatiei.

Activitatea organizatiei este in stransa legatura cu scopul pe care aceasta doreste sa il atinga, toate fondurile, patrimoniul si aportul in munca al membrilor acesteia fiind constituite, astfel cum am aratat anterior, in patrimoniul asociatiei, patrimoniu afectat obligatoriu si irevocabil in vederea indeplinirii obiectivelor organizatiei.  Scopul declarat al asociatiei poate cuprinde o mare varietate de activitati, de la protejarea si ocrotirea unei categorii sociale, panã la protejarea unui interes general.

Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 prevede faptul ca, in vederea dobandirii personalitatii juridice, asociatii vor incheia actul constitutiv si statutul asociatiei, documente fara de care niciun organism de aceastã factura nu poate functiona, iar in cuprinsul statutului, sub sanctiunea nulitatii absolute a acestuia, vor trebui detaliate scopul si obiectivele urmarite de asociatie.

Despre asociatii :

Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, federatie, act constitutiv, statut
Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, federatie, act constitutiv, statut

  –  pot fi constituite de minimum 3 persoane ;

  –  scopul asociatiei trebuie sa fie unul nepatrimonial ;

  –  activitatile care se realizeaza trebuie sa fie de interes general, al unor colectivitati sau, dupa caz, in interesul nepatrimonial al membrilor ;

  –  personalitatea juridica se obtine prin inscrierea la grefa Judecatoriei in a carei raza de circumscriptie teritoriala isi are sediul.

     Principalele deosebiri intre asociatii si fundatii :

Asociatiile pot fi infiintate de minimum trei persoane, fundatiile pot fi infiintate si de o singura persoana.

Asociatiile pot desfasura activitati si in interesul nepatrimonial al membrilor sai, fundatiile nu pot desfasura astfel de activitati; fundatiile pot desfasura activitati doar in scopul unui interes general sau al unor colectivitati.

Pentru infiintarea unei asociatii, patrimoniul initial ce trebuie coinstituit se ridica la nivelul salariului minim pe economie, in timp ce pentru infiintarea unei fundatii patrimoniul initial trebuie sa includa bunuri in natura sau numerar, a caror valoare totala sa fie de cel putin 100 de ori salariul minim brut pe economie.  Ca forma de organizare, asociatiile sunt vazute ca structuri deschise, democratice, care iau pe decizii pe baza votului membrilor sai, pe cand fundatiile sunt considerate inchise, relativ nedemocratice, reflectand doar vointa fondatorilor.

Practic, fondatorii vor controla fundatia fara alte ingerinte.  Asociatiile au adunari generale, care vor decide in cele mai importante aspecte, inclusiv alegerea si revocarea membrilor consiliului director, in schimb fundatia nu are adunare generala, ci doar un consiliu director desemnat de fondatori.

Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, federatie, act constitutiv, statut
Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, federatie, act constitutiv, statut

    Pentru toate acestea (consultanta si elaborare documente), pentru infiintarea unei asociatii sau fundatii, contacteaza-ne pentru a solicita serviciile noastre la telefon mobil : 0724805848,  sau pe e-mail :  gimaris2003@yahoo.com ,   sava.marius@gmail.com

Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, federatie, act constitutiv, statut
Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, federatie, act constitutiv, statut

   Dupa infiintarea asociatiei sau fundatiei, ne ocupam si de etapele ulterioare si anume :

  – elaborarea regulamentului intern cat si a regulamentului de organizare si functionare al asociatiei sau fundatiei ;

   – consultanta pentru incadrarea de personal salariat sau colaboratori, in cadrul asociatiei sau fundatiei ;

  – confectionarea stampilei asociatiei sau fundatiei dumneavoastra prin firma de specialitate cu delegatie sio copie dupa actul de infiintare de la Judecatoria din raza teritoriala a asociatiei sau fundatiei ;

–   deschiderea contului bancar activ al asociatiei sau fundatiei.

–    confectionare de formulare tipizate si anume :  – facturiere si chitantiere si alte documente in functie de specifiul asociatiei sau fundatiei, toate acestea comandate la o firma specializata in domeniu ;

– declaratia de inregistrare fiscala se va depune la Administratia Financiara Prahova, competenta in termen de 30 de zile de la data infiintarii asociatiei sau fundatiei dumneavoastra, conform Codului Fiscal.   Declaratia de inregistrare fiscala se intocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala Prahova si va fi insotita de acte doveditoare ale informatiilor cuprinse in aceasta ;

– emiterea certificatul de inregistrare fiscala. Pe baza declaratiei de inregistrare fiscala, depusa la organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala Prahova elibereaza certificatul de inregistrare fiscala, in termen de 15 zile de la data depunerii declaratiei. In certificatul de inregistrare fiscala se va inscrie obligatoriu codul de identificare fiscal a asociatiei sau fundatiei.

Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica
Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica

Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, federatie, act constitutiv, statut
Asociatie, fundatie, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, federatie, act constitutiv, statut

     Pentru toate acestea (consultanta si elaborare documente), pentru infiintarea de asociatie sau fundatie, contacteaza-ne pentru a solicita serviciile noastre la telefon mobil : 0724805848,  sau pe e-mail : gimaris2003@yahoo.com     ;    sava.marius@gmail.com

Consilier juridic/jurist

Abonament cu pachet de servicii in baza unui contract de munca incheiat cu angajatorul, in domeniile  : – juridic ; – resurselor umane ;- mediu ; – protectie civila, – mediere (pe baza de contract, in cadrul biroului de mediator), etc. 

Consilier juridic Sava Marius Claudiu, tel. 0724805848, fisa postului, mediator, fisa de post, mediu, protectie civila, resurse umane, consultanta legislatie, litigiu de munca, regulament intern, inspector protectia muncii

      A.   Contract de munca incheiat cu angajatorul, cu remuneratie negociata pentru urmatoarele servicii  :

  1.  comunicare catre angajator, la 3-7 zile, prin e-mail, a selectiilor din actele normative care intra in vigoare, care privesc angajatorul, pentru orice compartiment (tehnic, administrativ, productie/vanzari, achizitii, resurse umane, IT, contabilitate, etc.) ;

  2.   intocmirea Fiselor de post pentru salariatii angajatorului (orice categorie profesionala). Acestea vor vor fi actualizate/modificate, pe parcursul derularii contractului de prestari servicii, in functie de modificarile legislative, etc. ) ;

Consilier juridic Sava Marius Claudiu, tel. 0724805848, fisa postului, mediator, fisa de post, mediu, protectie civila, resurse umane, consultanta legislatie, litigiu de munca, regulament intern, inspector protectia muncii
Consilier juridic Sava Marius Claudiu, tel. 0724805848, fisa postului, mediator, fisa de post, mediu, protectie civila, resurse umane, consultanta legislatie, litigiu de munca, regulament intern, inspector protectia muncii

  3.  intocmirea Regulamentului intern pe societate cu toate anexele (actualizarea/modificarea regulamentului intern pe parcursul derularii contractului de prestari servicii, in functie de modificarile legislative sau de modificarile din cadrul companiei) ;

  4.intocmirea Regulamentului de Organizare si Functionare, impreuna cu organigrama companiei (actualizare/modificarea Regulamentului de Organizare si Functionare, impreuna cu organigrama pe parcursul derularii contractului de prestari servicii, in functie de modificarile atat din cadrul companiei cat si cele legislative ) ;

Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica
Sava Marius consilier juridic 0724805848, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consultanta juridica

    Sunati pentru consultanta si reprezentare juridica,la consilier juridic  Sava Marius Claudiu, tel. mobil  :  0724805848

e-mail : gimaris2003@yahoo.com  , sava.marius@gmail.com 

Consilier juridic Sava Marius Claudiu, tel. 0724805848, fisa postului, mediator, fisa de post, mediu, protectie civila, resurse umane, consultanta legislatie, inspector protectia muncii
Consilier juridic Sava Marius Claudiu, tel. 0724805848, fisa postului, mediator, fisa de post, mediu, protectie civila, resurse umane, consultanta legislatie, inspector protectia muncii

  B.  Contract de munca incheiat cu angajatorul, cu remuneratie negociata, pentru serviciile prestate la lit. A + urmatoarele :

   1.  acord numai consultanta juridica pentru functionarea eficienta a societatii, la solicitarea administratorului sau a managerului de la punctul de lucru ;

  C.  Contract de munca incheiat cu angajatorul, cu remuneratie negociata pentru serviciile prestate la lit. A + urmatoarele  :

    1.  intocmesc alte documente necesare în domeniul relatiilor de munca (- decizii interne, acte aditionale la CIM, etc. ;

   2.   raspuns la corespondenta sau petitii, cu institutii publice si societati comerciale ;

  3.   cercetari prealabile in cazul abaterilor disciplinare ale angajatilor/participari in comisia de disciplina a societatii ;

4.   elaborari note interne catre angajati in domeniul relatiilor de munca, angajamente de plata, etc.;

5.  elaborarea de instructiuni proprii/proceduri interne pe domenii de activitate (achizitii, gestiuni, etc.) ;

6.  evaluez  impreuna cu celeilalti angajati din cadrul societatii, ca factori de decizie (directori, sefi de birou, sefi de compartimente,etc.),performantele profesionale individuale ale salariatilor, pe baza unor criterii bine stabilite in regulamentul intern pe societate ;

7.  intocmirea proceselor-verbale de predare-primire intre salariati si societate, pentru bunurile materiale care apartin companiei (procese-verbale de predare-primire a gestiunii) ;

8.   elaborez si redactez pentru societate orice contracte de natura comerciala si civila.

Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica
Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica

   Sunati pentru consultanta si reprezentare juridica,

la consilier juridic  Sava Marius Claudiu, tel. mobil  :  0724805848

e-mail : gimaris2003@yahoo.com  , sava.marius@gmail.com

    D.  Contract de munca incheiat cu angajatorul, cu remuneratie negociata pentru serviciile prestate la lit. A + urmatoarele :

   1.   acord suport juridic in solutionarea(medierea) conflictelor de munca, indiferent de cazul aparut, sau care este pe cale sa se produca, pentru a evita consecinte negative asupra firmei/societatii/companiei ;

  2.  acord consultanta juridica si redactare de documente juridice cu privire la orice modificare care apare in cursul desfasurarii activitatii societatii, inclusiv inregistrarea acestora la Oficiul Registrul Comertului Prahova, in ceea ce priveste : – intocmirea statutului societatii in forma actualizata ; – intocmirea de acte aditionale de modificare/completare a statutului societatii ; – recodificarea codurilor caen din actul constitutiv al societatii ; – modificare/schimbare punct de lucru sau sediu social al societatii; – completarea/schimbarea obiectului principal sau secundar de activitate; – cesiune(vânzare) de actiuni si părti sociale ; – numire/revocare/prelungire mandat administrator ; – excludere si retragere asociati ; – majorare sau reducere de capital social ; etc . ;

3.   reprezint societatea in instantele de judecata, in cadrul unor litigii de munca, litigiilor civile si comerciale (- recuperari de creante ; – concilieri ;  – tranzactii ; – somatii de plata ; – excluderi asociati sau actionari ;  – conflicte de munca ; – consultanta in elaborarea documentatiilor in domeniul constructiilor (piese scrise si desenate ; – obtinearea avizelor/acordurilor/certificatul de urbanism si autorizatia de constructie in domeniul lucrarilor de constructii ; –  consultanta in domeniul constructiilor ;  – consultanta privind autorizarea lucrarilor de constructii ; – consultanta privind receptia la terminarea executiilor constructiilor ; – consultanta privind receptia finala, in executia lucrarilor de constructie si instalatii, etc.);

4.  reprezenint angajatorul (societatea/firma/institutia) in litigiile de munca cu salariatii/angajatii, in procesul de mediere, la biroul mediatorului autorizat, conform Legii nr. 115/04.07.2012, pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006-privind medierea si organizarea profesiei de mediator ;

5.   acord consultanta juridica pentru functionarea eficienta a societatii la orice solicitare a administratorului  ;

6.elaborez si redactez pentru societate orice contracte de natura comerciala si civila (asigur asistenta si/sau reprezentare in faza de negociere, redactari, completari, modificari, rezilieri, inserari de clauze in contractile comerciale si civile, etc.) ;

7.   particip la orice negocieri de contracte comerciale si civile intervenite in desfasurarea activitatii societatii ;

8.   asigur reprezentarea societatii la incheierea contractelor cu terte persoane (banci comerciale, furnizori, beneficiari de servicii, etc.) ;

9.  in activitatea juridica din cadrul societatii recuperez creantele companiei de la debitori, prin procedura juridica specifica (- negocieri cu debitorii in vederea recuperarii creantelor; – elaborare somatii/notificari catre debitori ; – contactarea telefonica a debitorului; – realizarea concilierii directe cu debitorii);

10. acord asistare si reprezentare la Adunarile generale ale actionarilor (AGA) si/sau sedintele Consiliului de administratie ;

11.  acord consultanta juridica privind drepturile si obligatiile partilor care rezulta din legislatia muncii/contractul individual de munca/contractul colectiv/regulament intern pe societate/regulamentul de organizare si functionare al societatii/fise de post/angajamente plata/etc.

Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica
Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica

  Sunati pentru consultanta si reprezentare juridica, la consilier juridic  Sava Marius Claudiu, tel. mobil  :  0724805848

e-mail : gimaris2003@yahoo.com  , sava.marius@gmail.com

       E.   Contract de munca incheiat cu angajatorul, cu remuneratie negociata, pentru urmatoarele servicii de mediu :

Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica
Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica

  1.  acord consultanta serviciului de contabilitate/productie, pentru evidenta si gestiunea lunara a regimului pentru deşeuri (gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje) ;

2.  intocmesc ca persoana responsabila de mediu, toate actele necesare lunare privind evidenta si procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje ;

3.  acord consultana in ceea ce priveste obligatiile serviciului specializat (contabilitate, productie), cu privire la raportarea catre autoritati, a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje ;

4.   acord consultana lunara in ceea ce priveste masurile tehnice si organizatorice in cadrul angajatorului, cu privire la colectarea  selectivă a deşeurilor, referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje, pe următoarele categorii de deşeuri :   – deşeuri de hârtie şi carton ; – deşeuri de metal şi plastic; – deşeuri de sticlă.

5.   tin legatura cu societatea specializata/acreditata, cu privire la colectarea categoriilor de deşeuri.

Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica
Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica

   Sunati pentru consultanta si reprezentare juridica, la consilier juridic  Sava Marius Claudiu, tel. mobil  :  0724805848

e-mail : gimaris2003@yahoo.com  , sava.marius@gmail.com

Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica
Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica

        Nota :  – pretul pentru aceste servicii de mediu negociat este valabil, numai daca acesta este insotit cu alt pachet de servicii mai sus mentionat, cu exceptia literei G – H, care se efectueaza separat de alte servicii. 

   F.  Contract de munca incheiat cu angajatorul, cu remuneratie negociata pentru serviciile de inspector protectie civila,in functie de infrastructura detinuta (spatiile-cladiri cu etaj, demisol, subsol, hale industriale,echipamentele tehnice,conform legislatiei, etc.) ;

Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica
Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica

  G. Certificare ISO – Sistem intergrat de calitate, securitate si sanatate in munca, mediu, cu firma de specialitate recunoscuta din recomandari la nivel local, national si international, cu specialist pregatit in Anglia, etc.) ;

Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica
Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica

   H.  Mediator – Efectueaza serviciile de mediere, printr-un birou autorizat, conform Legii nr. 115/04.07.2012, pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006-privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

  Nota: – in functie de numarul deplasarilor la sediul societatii/companiei/institutiei/asociatiei/fundatiei, pentru rezolvarea aspectelor sesizate de catre angajator, se va achita contravaloarea carburantului pentru serviciile mentionate mai sus.

Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica
Sava Marius, consilier juridic, jurist, fisa postului, fisa de post, mediator, mediere, consiliere juridica, 0724805848, consultanta juridica

Consilier juridic Sava Marius Claudiu, tel. 0724805848, fisa postului, mediator, fisa de post, mediu, protectie civila, resurse umane, consultanta legislatie, inspector protectia muncii
Consilier juridic Sava Marius Claudiu, tel. 0724805848, fisa postului, mediator, fisa de post, mediu, protectie civila, resurse umane, consultanta legislatie, inspector protectia muncii

Sunati pentru consultanta si reprezentare juridica,

la consilier juridic Sava Marius Claudiu, tel. mobil  :  0724805848

    e-mail :  gimaris2003@yahoo.com , sava.marius@gmail.com

Fisa postului

Doriti o fisa de post pentru orice categorie profesionala ?

Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist
Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist

    Comanda orice fisa de post  si  o  ai  in  48 de ore, de la data comenzii.

Toate modelele pentru FISA  POSTULUI sunt intocmite de consilier juridic cu experienta bogata, de peste 12 ani, in activitatea de relatii de munca, in colaborare cu alti avocati.

Continutul fiselor de post are la baza legislatia in domeniu, experienta acumulata in domeniu, litigiile de munca avute in perioada exercitarii muncii de consilier juridic la mai multi angajatori, practica din controalele efectuate de catre inspectorii din cadrul Inspectoratelor Teritoriale de Munca.

  • CE   ESTE   FISA   POSTULUI  ?

 Din punct de vedere legislativ, putem afirma ca fisa postului este definite ca :

–    fisa postului – este un document deosebit de important, atat pentru angajator (condicerea societatii + compartimentul de resurse imane),cat si pentru derularea in bune conditii a intregii activitati dintre angajat si salariat;

–    fisa postuluieste un document care precizeaza sarcinile si responsabilitatile ce-i revin titularului postului, conditiile de lucru, standardele de performanta, modalitatea de recompensare, precum si caracteristicile personale necesare angajatului pentru indeplinirea cerintelor postului ;

–    fisa postului – este un document juridic foarte  important, care prezinta in amanunt toate dispozitiile pe care trebuie sa le indeplineasca un salariat, dar si  conditiile de muncanecesare pentru ca acesta sa-si desfasoare in mod normal activitatea ;

–    fisa postuluieste documentul in care se descrie un post din cadrul unei persoane juridicei, precizand atributiile de serviciu ale lucratorului, precum si relatiile de munca  pe care trebuie sa le aiba ocupantul postului cu ceilalti angajati in vederea realizarii obiectivelor specifice postului respective ;

–    fisa postuluieste unul dintre documentele pe baza carora se oficializeaza angajarea si salarizarea personalului unei personae juridice, document juridic asumat si semnat de salariat la angajare, pentru salariat postul pe care il ocupa la incadrarea in munca,reprezinta o suma de activitati pe care trebuie sa le indeplineasca, in conditii determinate, in cadrul organizatiei in care lucreaza.

  •  CARE   ESTE   SCOPUL   FISEI   DE   POST  ?

 Din punct de vedere legislativ, putem afirma ca scopul intocmirii fisei postului pentru salariati, este urmatorul :

Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist
Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist

–     fisa postuluieste un instrument managerial foarte important al relatiilor de munca dintre angajator si angajat, care defineste stabilirea indatoririlor si responsabilitatilorpostului, pentru fiecare categorie profesionala si care precizeaza cunostintele, aptitudinile, abilitatile si a alte calificari necesare incadrarii fiecarui post in parte;

–     fisa postuluieste un instrument managerial foarte important al relatiilor de munca dintre angajator si angajat, care stabileste sarcini foarte specifice clare pentru compararea posturilor si determinarea nivelului de salarizare, evaluare si promovare a angajatilor.

  •  CAND   TREBUIE   INTOCMITA  FISA  DE   POST  ?

  Din punct de vedere legislativ, putem afirma ca necesitatea elaborarii/intocmirii fisei postului pentru salariati, se face in urmatorul caz :

–   fisa postului – trebuie obligatoriu elaborate in momentul cand se creaza un nou post vacant  in cadrul persoanei juridice (angajatorului),  sau in diverse  in diverse motive, cand angajatorul are nevoie de un anumit angajat pentru o anumita munca calificata/necalificata, sau cand angajatorul se afla in reorganizare (de exemplu, activitatea sa  necesita schimbari tehnologice ce solicita noi calificari, competente si abilitati din partea unor salariati, sau apar schimbari majore ale centrului de interes al angajatorului, intrucat isi schimba complet sau partial obiectul de activitate sau isi schimba actionariatul care vine cu politici si strategii noi.

  •  CINE  SE  OCUPA  DE  INTOCMIREA  FISEI   POSTULUI  ?

 –  Din punct de vedere legislativ, putem afirma ca elaborarii/intocmirea fisei postului pentru salariati, se face de catre urmatoarele persoane :

–   fisa postului – se elaboreaza de catre specialistii din compartimentului de resurse umane, sau daca nu exista acesti specialist, angajatorul trebuie sa apeleze la juristi cu experienta in domeniul relatiilor de munca in colaborarea cu implicarea seful ierarhic superior al angajatului, cat si directorul general/administrator care aproba fisa postuluisi are decizia finala privind aprobarea acesteia.

  •  CHIAR  ESTE  OBLIGATORIE   PENTRU   ANGAJATORI   ELABORAREA/INTOCMIREA   FISEI   POSTULUI  ? 
Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist
Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist

–   Din punct de vedere legislativ, putem afirma ca elaborarea/intocmirea fisei postului pentru salariati, ESTE  OBLIGATORIE.

   –   Conform  Legii nr. 53/24.01.2003-privind Codul Muncii(republicat) si publicat in Monitorul Oficial nr. 345/18.05.2011, se specifica urmatoarele :

    a.   conform prevederilor art. 39, alin. 2, lit. a, din Codul muncii, stipuleaza ca : ,,Salariatul are obligatia de a realiza norma de munca sau, dupa caz, de a indeplini atributiile ce ii revin conform fisei postului” ;

    b.   conform dispozitiilor art. 40, alin. 1, lit. b din Codul muncii, stipuleaza ca :  ,,Angajatorul are dreptul sa stabileasca atributiile corespunzatoare pentru fiecare salariat, in conditiile legii si/sau in conditiile contractului colectiv de munca aplicabil, incheiat la nivel national, la nivel de ramura de activitate sau de grup de unitati” ;

  c.   conform prevederilor art. 17, alin. 2, lit. d, din Codul muncii, stipuleaza ca : ,,Anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata in vederea angajarii ori, dupa caz, salariatul cu privire la functia/ ocupatia conform specificatiei Clasificarii ocupatiilor din Romaniasau altor acte normative si atributiile postului” ;

d. la pct. F, din modelul-cadru al contractului individual de munca aprobat prin Ordinul nr. 1616/14.06.2011(privind modificarea si completarea modelului-cadru al contractului individual de munca, se precizeaza: ‘‘Atributiile postului sunt prevazute in fisa postului, anexa la contractul individual de munca” ;

e.   din punct de vedere legal, orice angajat trebuie sa isi desfasoare activitatea corelat cu fisa postului, contractul individual de munca, regulamentul intern sau contractual colectiv de munca, dupa caz ;

f.   lipsa stabilirii prin fisa postului a atributiilor si raspunderilor ce revin lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca, corespunzator functiilor exercitate, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 4.000 de lei la 8.000 de lei, conform art. 39, alin. (4) din Legea nr. 319/2006.

ATENTIE   !!!   Pentru toti angajatorii indiferent de domeniul de activitate, conform  art. 9, alin. 2, din O.M.I. nr. 262/2010-privind aprobarea Dispozitiilor generale de apărare împotriva incendiilor la spatii si constructii pentru birouri, se specifica urmatoarele :  – ,,Atributiile în domeniul apărării împotriva incendiilor care revin personalului prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. a)-d) se stabilesc în fisele posturilor”.

 Fata de precizarile de mai sus, asadar, fisa postului este un document obligatoriu, anexa la contractul individual de munca, si trebuie adusa la cunostinta salariatului chiar de la incheierea contractului.

Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist
Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist
  •         Atentie angajatori  !!!  – Fisa postului nu intra in categoria documentelor ce    trebuie depuse in evidenta inspectoratelor teritoriale de munca, potrivit Legii nr. 130/1999, modificata si completata, privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca, dar trebuie prezentata de angajator la solicitarea inspectorului de munca.

Este de recunoscut ca fiecare fisa de post, nu sunt usor de eleborat/conceput, dar foarte bine intocmita de catre specialistii nostri, acest document pentru dumneavoastra este de un real folos in activitatea de resurse umane si nu numai ( pentru ca aceasta fisa de post va scuteste pe dumneavoastra de foarte multe cheltuieli inutile, in caz de nerespectare de catre angajator a disciplinei la locul de munca).

Oricat de mica ar fi ca structura societatea/institutia dumneavoastra, va trebuie sa  apelati la un specialist din cadrul societatii noastre, in vederea redactarii unor fise de post cat mai eficiente, astfel incat, sa va scape de anumite responsabilitati civile sau penale, dupa caz.

  • Atentie angajatori  !!!    – Pentru a intelege utilitatea/eficienta fisei postului, va supunem atentiei anumite aspecte din cele mai frecvente experiente care se intalnesc in elaborarea acestui document :
Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist
Fisa postului este foarte importanta pentru angajator, sa fie intocmita numai de catre specialist

–  Fisa postului trebuie sa fie personalizata si adaptata obligatoriu  fiecarui angajat in parte ;

–   Odata elaborata, fisa postului nu ramane neschimbata,  revizuirea fisei postului se face ori de cate ori este nevoie in cadrul angajatorului, nefiind elaborata odata pentru totdeauna, ci  aceasta se poate modifica/completa cu schimbarile care intervin la locul de munca/felul muncii/mediul de munca/mijloacele de munca in care lucreaza fiecare salariat, de aceea fisa postului trebuie revazuta periodic ;

–       Orice modificare a fisei postului, semnifica luarea la cunostinta, acceptarea, intelegerea responsabilitatilor si angajamentul salariatului de a le indeplini si respecta noile modificari survenite, cu precizarea ca acestea trebuiesc date de catre angajator sub rezerva legalitatii, salariatul avand posibilitatea sa faca obiectiuni in scris.  Orice modificare a fisei de post efectuata ulterior angajarii, se negociaza cu salariatul.   Daca in urma negocierii salariatul nu este de acord si nu semneaza fisa postului, aceasta va fi comunicata salariatului prin posta, cu confirmare de primire, iar in final neindeplinirea atributiilor de serviciu poate sa conduca la concedierea salariatului, cu motivatiile legale.

–       Orice modificare legislativa care intra in vigoare in domeniul relatiilor de munca si care are legatura cu fisa postului, angajatorul trebuie sa o stipuleze in fisa postului.

  •  CE  TREBUIE  SA  CONTINA  FISA  POSTULUI  ?

 –           Din punct de vedere legislativ, putem afirma ca la elaborarea/intocmirea fisei postului pentru salariati, aceasta trebuie sa contina urmatoarele :

Intocmirea fisei de post intre angajator si angajat
Intocmirea fisei de post intre angajator si angajat

Fisa postului fiind un document juridic incheiat intre angajat si salariat, va trebui sa contina de cel mult 3 – 5 pagini, in care sa contina urmatoarele :

  a.  Numele si prenumele salariatului ;

  b. Denumirea postului/felul muncii, localizarea acestuia (sediu social sau punct de lucru) si pozitia in COR/Cod ;

  c.   Nivelul postului (studii) /experienta de lucru necesara/vechimea in specialitatea ceruta de post ;

  d. Relatiile :
–    Ierarhice (control, indrumare, coordonare/supraveghere) ;

–      Functionale (colaborare) ;

–      Reprezentare (colaborare, consultanta):

e.   Conditiile de lucru – descrierea mediului de lucru/mijloacelor de munca ;

f.   Specificarea postului – cunostintele/experienta necesare titularului postului: diplome, licente, certificate; calitatile de care are nevoie ocupantul postului ;

g.   Modul de evaluare ;

h.  Conditiile de lucru ale postului:

Programul de lucru:

Conditiile materiale de lucru (mediul de munca : umiditate, frig, temperaturi crescute, intuneric, lumina, zgomot, izolare fonica, alternari frig/caldura, lumina/intuneric, sau deplasari frecvente in afara sediului din localitate/din tara, in strainatate, etc.) ;

i.    Descrierea sarcinilor/atributiilor/activitatilor postului, din punct de vedere general, asa cum sunt stipulate in Codului muncii ;

j.    Descrierea sarcinilor/atributiilor/activitatilor postului, din punct de vedere al SSM, cat si cele inserate in regulamentul intern sau contractul colectiv de munca, dupa caz  ;

k.   Descrierea sarcinilor/atributiilor/activitatilor postului, din punct de vedere al SU ;

l.    Descrierea sarcinilor/atributiilor/activitatilor postului specifice fiecarei categorie profesionala(profesie), conform contractului individual de munca ;

m.   Data, numele si semnatura titularului postului si  numele si semnatura angajatorului sau superiorului ierarhic

Intocmirea fisei postului intre angajator si angajat, pe baza aptitudinilor profesionale

Intocmirea fisei postului intre angajator si angajat, pe baza aptitudinilor profesionale

                 Comanda acum fisa postului pentru orice categorie profesionala.